Certificatul PLF nu mai este obligatoriu la intrarea pe teritoriul României, în ciuda faptului că în alte state restricția nu a fost îndepărtată, după ce purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat, vineri că ordonanța de urgență privind eliminarea certificatului PLF (personal location formular – n.r.) a fost aprobată de către Executiv.
Astfel, persoanele care intră pe teritoriul țării noastre nu mai trebuie să completeze documentul digital cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară sau cu maxim 24 după intrarea în țară, potrivit evz.ro.
Ce trebuie să știe românii care vor să călătorească
Acesta a precizat că unele autorități internaționale au decis să păstreze măsura prezentării documentului PLF în continuare, chiar dacă au relaxat sau eliminat o parte dintre restricțiile impuse pentru a stopa răspândirea agresivă a coronavirusului. Prin urmare, românii sunt încurajați ca, în cazul în care doresc să călătorească în străinătate, să se intereseze de condițiile de intrare în statele cu pricina.
„Cetăţenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verifice dacă statele în care călătoresc sau prin care tranzitează solicită completarea în continuare a unui astfel de formular”, a atras atenția purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit sursei citate.
Recomandări din partea Guvernului
Restricțiile din România au fost eliminate odată cu decizia de a nu prelungi starea de alertă pe teritoriul țării noastre. Totuși, autoritățile naționale recomandă respectarea în continuare a măsurilor de protecție, chiar dacă acestea nu au caracter obligatoriu. Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, a subliniat că recomandă purtarea măștii de protecție în spațiile aglomerate, închise sau deschise.