O lege aparent bună a fost completată cu amendamente ciudate pentru a-i proteja pe plagiatorii cu doctorate furate.
Legea în cauză propunea ca la nivelul fiecărui inspectorat să mai fie adăugată încă o funcție de inspector specializat în comunități dezavantajate sau minoritate romă, dar și să elimine criteriul diplomei de bacalaureat pentru mediatorii școlari. A fost discutată în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, pe 15 februarie.
Apoi legea a fost returnată la Comisie, fără nici o explicație cu niște amendamente adăugate, fiind supusă votului pe 1 martie, fără a mai fi discutate amendamentele.
Însă unul dintre amendamente nu avea nici o legătură cu inspectorii școlari sau mediatorii ci propune, nici mai mult, nici mai puțin decât „amnistierea” tuturor plagiatorilor din doctoratele emise înainte de anul 2011.
Prim ministrul Ciucă, ministrul Câmpeanu și mulți alții ar scăpa de griji, dacă legea e aprobată.
Senatorul USR Ștefan Pălărie a relatat pe larg cum s-a ajuns la introducerea acestui amendament într-un proiect de lege, astfel încât să poată fi înșelată vigilența unor membri din Comisia de Învățământ.
„Suntem, din nou, martori ai hoției de cea mai joasă speță. Și nu oriunde, ci tocmai în Parlamentul României. Unde unii încearcă să fure legi. Metoda nu e nouă și ne amintește de Iordache și Nicolicea: avem un cal troian băgat într-o lege în care ne-am trezit cu prevederi despre cu totul altceva… despre doctorate și amnistia unor plagiatori! Iată, pe larg, cum a ajuns o lege despre mediatori în comunități defavorizate să amnistieze plagiatori”, a scris Ștefan Pălărie pe contul său de facebook.
Acesta a explicat că e vorba despre proiectul de Lege P614/2021, care a început ca fiind ceva „inocent”, avându-l ca principal inițiator pe deputatul Cătălin Zamfir Manea, de la minorități, dar care a fost contrasemnată de numeroși lideri PSD (inclusiv Marcel Ciolacu) și PNL.
Conform legii, în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:
- retragerea calității de conducător de doctorat;
- retragerea titlului de doctor;
- retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi.
USR, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuţ Moşteanu a anunţat, marţi, că a propus şi a reuşit să retrimită la comisie proiectul de lege care a introdus un amendament care amnistia pe cei cu doctorate plagiate.
”Am reuşit să întoarcem de la plen la comisie pentru 2 săptămâni proiectul cu amendamentul care amnistia doctorii plagiatori”, a scris Moşteanu pe Facebook.