luni, martie 31, 2025
AcasăNaționalMugur Mihăescu, infectat cu Omicron, anunță că e vaccinat anti COVID

Mugur Mihăescu, infectat cu Omicron, anunță că e vaccinat anti COVID

Actorul Mugur Mihăescu, care a ieșit în evidență în ultima perioadă prin pozițiile sale anti-pandemie și care a mers și la proteste împotriva restricțiilor, a anunțat că a fost infectat cu COVID-19. Cu această ocazie, a admis și că este vaccinat.

„E o formă ușoară, probabil varianta Omicron. Din Spania l-am luat. Prietenii mei au avut aceleași simptome și le-au trecut în patru zile”, a declarat Mugur Mihăescu, potrivit protv.ro.

Actorul, care s-a izolat imediat după ce a aflat că este infectat, spune că este vaccinat, la fel și membrii familiei sale, care între timp s-au îmbolnăvit și ei, după un revelion petrecut în Spania.

„Suntem vaccinați, și eu și familia mea, dar să fim clari: vaccinul nu oferă imunitate. E un cuvânt aiurea. Iar la Omicron, nu te ferește nici 1%”, a adăugat Mugur Mihăescu.

Mugur Mihăescu este cunoscut pentru personajele “Garcea” și “Leana”. În 2021, a făcut pe contul personal de Facebook live-uri în care a desființat măsurile anti-pandemice, inclusiv vaccinurile contra COVID și a participat la protestele contra restricțiilor luate de autorități.

Mugur Mihăescu spune că nici una dintre luările de poziție și declarațiile lui nu au fost anti-vaccin, ci doar contra politicilor guvernului.

Poziția asta a fost adoptată dealtfel de mai toți activiștii gen Dana Budeanu, Dan Bitman și alții, după valul uriaș de decese care a avut loc în România în această toamnă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
8.8 °
7.2 °
96 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
15 °
mie
12 °
J
15 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

Se pare că, uneori, lucrurile se aranjează așa cum ar trebui. Evenimentele de la finalul anului trecut, care încă mai au ecouri în societatea...

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...