Venit la putere la sfârșitul anilor ’60, Nicolae Ceaușescu a însemnat un punct de cotitură în istoria comunistă. La început, Ceaușescu s-a bucurat de popularitate, deoarece a adoptat un curs politic independent față de Uniunea Sovietică. A pus capăt participării active a României în Pactul de la Varșovia, iar când Cehoslovacia a fost invadată de ruși a avut o atitudine de condamnare publică activă, reușind să atragă atât simpatia românilor, dar şi a unor lideri occidentali.
Modelul coreean a îngenuncheat România
Vizita pe care a făcut-o în 1971 în Coreea de Nord îl şochează pe Ceaușescu și, la revenirea în ţară, schimbă politica şi introduce măsuri noi, printre care și manifestările îngrozitoare de pe 23 august. Un amănunt nu trebuie uitat, din delegația care a mers la Phenian făcea parte și un tânăr comunist, școlit la Moscova, Ion Iliescu. El va juca un rol important în ceea ce este România astăzi.
Inspirat de ideologia lui Kim Ir-sen, Ceaușescu și-a propus să reducă dependența României de organismele internaționale și a forțat plata împrumuturilor externe, secătuind de vlagă economia României, care în anii ’80 a încremenit fără a se mai dezvolta.
În decembrie 1989, românii nu au mai putut suporta lipsa alimentelor, a medicamentelor, îndobitocirea lor prin programele TV, prin intermediului radioului şi a ziarelor. Revolta a început la Timişoara şi s-a extins apoi în toată ţara.
Căderea Zidului Berlinului şi mugurii revoltei
Pe 9 noiembrie 1989 cădea zidul Berlinului, câteva zile mai târziu avea loc Revoluția de catifea în Cehoslovacia. Pe 24 noiembrie, Nicolae Ceaușescu închidea Congresul al XIV-lea al PCR, probabil fără a-și imagina că, în mai puțin de o lună, unda de șoc din Europa va ajunge în România, iar regimul pe care-l patrona se va prăbuși.
Laslo Tokes şi protestul din 15 decembrie
La Timișoara, pe 15 decembrie 1989 a început Revoluția. Scânteia s-a aprins la parohia episcopului reformat Laslo Tokes a cărui evacuare era programată pentru acea zi.
În ultima predică, pe 10 decembrie, Laszlo Tokes îi anunțase pe enoriași de evacuarea sa forțată din vinerea ce urma, iar aproape 100 de oameni se adună la reședința lui să-l susţină.
Seara, sosesc acolo primarul Petre Moț și Ion Rotărescu, secretarul cu probleme organizatorice al Comitetului municipal. Cei doi îl asigură pe pastor că nu va fi evacuat, scrie Europa Liberă. Sunt huiduiți de mulțimea care cântă „Deșteaptă-te române” și scandează anti-Ceaușescu. Pe seară, pastorul le spune să meargă acasă, pentru că s-a ajuns la o înțelegere. Protestele au continuat însă. Revoluția din 1989 începuse la Timișoara.
16 decembrie – tot mai mulți oameni ies în stradă
Ziua de 16 decembrie 1989 rămâne în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul Ceauşescu.
Pe 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de decizia prin care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului.
În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează “Libertate”, “Dreptate” şi care cântă “Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine.
În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă “Jos cu Ceauşescu!”. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.
17 decembrie – Ceaușescu dă ordin să se tragă
A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare. Manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: “Jos Ceauşescu!”, “Jos comunismul!”, “Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu “asalt” de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata.
Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive.
În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă.
“Gărzile patriotice” fraternizează cu manifestanţii
În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.
Peste 20.000 de membri ai “gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă.
Pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: “Jos Ceauşescu!”, “Libertate!”, “Vrem o ţară liberă!”. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni.
Elena Ceaușescu dă ordin ca urmele masacrului să fie șterse
În noaptea de 17 spre 18 decembrie, când Nicolae Ceaușescu se pregătea să își înceapă vizita în Iran, Elena Ceaușescu, împreună cu Tudor Postelnicu și Emil Bobu decid să steargă urmele masacrului de la Timișoara. De la Cabinetul 2 se dă ordin ca cele aproape 40 de cadavre din morga Spitalului Județean Timiș să fie luate și aduse la București pentru a fi incinerate.
Operațiunea primește numele de cod „Trandafirul” și s-a desfășurat asemenea unui film de groază. În momentul în care securiștii au ajuns la Spital să ridice „coletele” luminile au fost stinse, iar bolnavilor li s-a interzis să iasă din saloane. Cadavrele din morgă au fost încărcate într-o autoizotermă care a plecat spre București însoțită de Daciile Securității. De la spital sunt ridicate registrele de consultații, de internări, procesele-verbale de constatare a decesului și fișele medicale.
În seara zilei de 18 decembrie cadavrele au fost lăsate în mașină, în secret, la București. Operațiunea de ardere a început a doua zi seara și s-a încheiat pe 20 decembrie. Explicația era că se ard colete suspecte venite din străinătate. În dimineata zilei de 20 decembrie, cenușa a fost aruncată într-un canal din comuna Popești-Leordeni.
19-20 decembrie – se cere plecarea lui Ceuşescu
După două zile în care Armata, Miliţia şi Securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: “Armata e cu noi!”.
La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.
În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: “Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”. Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori.
În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.
Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că “elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării”. Erau ultimele zvâcniri ale dictatorului. A doua zi revolta va cuprinde Bucureștiul. Revoluția din decembrie 1989 nu mai putea fi oprită.
