vineri, aprilie 11, 2025
AcasăNaționalIncendiu de proporţii la Secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase...

Incendiu de proporţii la Secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța

UPDATE: ISU Dobrogea confirmă faptul că sunt persoane decedate, dar nu se ştie exact numărul victimelor. ISU CĂLĂRAŞI a trimis în sprijin 7 ambulanţe SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU IALOMIŢA se deplasează 1 ambulanţă SMURD şi 1 autospecială pentru transport victime multiple.

​​Un incendiu a izbucnit, vineri, la Secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, iar la această oră pacienții sunt evacuați. 
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină în şi a fost activat planul roșu. 

La fața locului au ajuns numeroase echipaje de pompieri și ambulanță.

Primele informații arată că focul ar fi izbucnit la Secția ATI, la primul etaj al spitalului.

Șeful Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a declarat, la Digi 24, că s-a dispus evacuarea UPU și a secției de terapie intensivă, iar pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean Constanța.

El a repetat că spitalul nu se află în subordinea Consiliului Județean, ci a Primăriei: “Nu este în subordinea CJ, dar suntem în contact în permanență cu cei care sunt la fața locului. Deocamdată, din ce știu, nu sunt victime și nu sunt răniți”.

00:00/09:34
Truvid
auto skip

Spitalul este foarte vechi, de 60 – 70 de ani, a subliniat Lupu

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.7 °
1.6 °
78 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...