Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de Urgență menită să flexibilizeze și să urgenteze implementarea proiectelor majore de investiții, inclusiv a celor din PNRR. Una dintre cele mai importante modificări prevăzute de OUG presupune că autoritățile contractate sunt obligate să încheie contractele cu ofertanții câștigători, dacă există o decizie favorabilă de la CNCS sau în primă instanță, fără să mai aștepte soluționarea definitivă a contestațiilor din instanțe.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), scopul modificărilor legislative este atribuirea mai rapidă a contractelor de achiziţii şi, implicit, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene. În acelaşi timp, modificările operate sunt esenţiale şi din perspectiva alocării de care va beneficia România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Astfel, a fost eliminată din sarcina operatorului economic declarat câştigător obligaţia de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/ punctele de lucru, aceasta fiind înlocuită cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că nu şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor sau cele privind contribuţiile la asigurările sociale, fără alte documente suplimentare. În practică, obţinerea certificatelor fiscale s-a dovedit a fi o povară administrativă excesivă, mai ales în cazul operatorilor economici cu sute sau chiar mii de sedii secundare”, se arată în comunicat.
Achiziţii într-un timp mai scurt
Conform sursei citate, alte modificări legislative importante vizează reducerea duratei întregului proces de achiziţie publică, de la peste 2 ani (durata medie actuală) până la 6 luni, printr-o serie de măsuri cum ar fi: diminuarea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar (spre exemplu, în cazul licitaţiei deschise şi al licitaţiei restrânse perioada de prelungire se reduce de la 80 la 30 de zile), reducerea la jumătate a termenului de publicare a deciziei de anulare a procedurii şi, respectiv, eliminarea posibilităţii de prelungire a termenului stabilit pentru depunerea documentelor în susţinerea DUAE, în cazul procedurii simplificate.
O noutate o reprezintă introducerea posibilităţii pentru autoritatea contractantă sancţionată contravenţional să poată dispune măsuri împotriva persoanei responsabile, în cazul în care o instanţă judecătorească constată culpa gravă a respectivei persoane în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce îi revin.
„Totodată, prin prezenta Ordonanţă au fost modificate prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac, fiind instituită obligaţia semnării contractului cu ofertantul declarat câştigător după pronunţarea deciziei CNSC/hotărârii judecătoreşti în primă instanţă. Decizia în primă instanţă este executorie şi nu se poate dispune suspendarea punerii în executare a acesteia. Această măsură vizează eficientizarea procesului de achiziţie publică şi asigurarea derulării investiţiilor în graficul estimat, permiţând semnarea contractului fără a mai aştepta o eventuală soluţionare în instanţă a plângerii/ recursului”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.