Părinții vor primi un formular în care vor răspunde la întrebarea dacă își vaccinează sau nu copiii care au vârste peste 12 ani. Formularele vor fi distribuite după începerea şcolii, iar părinții vor putea răspunde cu „da” sau „nu”. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a precizat, în cadrul unei emisiuni la Digi24, că pentru asta în fiecare școală va exista o persoană care va ține legătura cu părinţii.
„Va fi un coordonator pe fiecare școală, care prin intermediul diriginților va lua legătura cu părinții. Pregătim formulare prin care solicităm acordul cu privire la vaccinarea copiilor”, a explicat Cîmpeanu, care a adăugat că prin întâlniri interactive, părinții pot adresa orice fel de întrebări, iar cei cu competențe medicale și-au afirmat disponibilitatea de a oferi aceste răspunsuri. „E o acțiune în parteneriat cu DSP și Ministerul Sănătății”, a precizat acesta.
Discuţii pentru măsurile luate după ce o localitate depăşeşte pragul de 6 la mie
Ministrul a vorbit și despre scenariile privind modul în care se vor desfășura cursurile, în funcție de incidența cazurilor de COVID. Oficialul spune că o parte dintre elevi ar putea merge fizic la școală și dacă incidența într-o localitate depășește 6 la mie, cu condiția ca acea localitate să nu intre în carantină.
„Şcoala nu ar trece integral în online. Este vorba despre al doilea scenariu care se aplică peste rata de infectare de 6 la mie. În acest scenariu, în momentul de faţă este propus ca preşcolarii – e vorba de creşe şi grădiniţe – să poată funcţiona în continuare. Este avansată ipoteza. Primul scenariu este o certitudine. Al doilea scenariu, ce vă spun acum, este în curs de discuţie şi va fi finalizat acest proces în perioada 1-3 septembrie, cu cel puţin 10 zile înainte de începerea anului şcolar”, a spus ministrul.
Masca va rămâne obligatorie în şcoli cu excepţia învățământului special și la orele de sport. Orele de educație fizică se vor putea desfășura în interior, cu condiţia ca în localitate rata de infectare să fie sub 2 la mie. Dacă incidența crește peste acest prag, orele de sport se vor desfășura doar în exterior.