România a depășit sâmbătă pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. „Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19”, transmit autoritățile.
În ulimele 24 de ore au fost administrate 11.151 doze de vaccin, dintre care 7.147 reprezentând prima doză şi 4.004 doza a doua, potrivit unei informări transmise, sâmbătă, de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Din 27 decembrie 2020, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, au fost administrate 9.406.063 de doze pentru 5.000.889 de persoane, dintre care 4.853.485 au primit schema completă.
În România se folosesc vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson.