Românii vaccinați anti-Covid cu un produs aprobat în spațiul UE nu vor mai fi obligați să stea în carantină, la sosirea în Anglia.
Măsura, care vizează cetățenii din toate statele incluse pe lista portocalie, intră în vigoare din 2 august, potrivit ministrului britanic al Transporturilor.
”Îi ajutăm pe oamenii care locuiesc în SUA și în țările europene să se poată reuni cu familiile și prietenii lor care locuiesc în Regatul Unit. De pe 2 august, ora 04.00, oamenii din acestea țări vor putea să vină în Anglia dintr-o țară de pe lista portocalie fără să stea în carantină dacă sunt complet vaccinați”, a transmis, pe Twitter, oficialul britanic.
Schimbările se vor aplica doar celor care sunt complet vaccinați cu un vaccin aprobat în spațiul UE sau în Statele Unite, dar chiar și așa vor fi obligați să se testeze PCR înainte de sosire și să facă un test în ziua 2 după sosirea în Anglia.