Incident grav la unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeș din București. Instalația de oxigen s-a defectat, iar din această cauză trei pacienți au decedat, fiind salvați alți cinci, care au fost transferați la alte spitale. Serviciul Omoruri a declanșat o anchetă.
Secția mobilă de terapie intensivă a fost pusă în funcție săptămâna trecută la Spitalul „Victor Babeș” și funcționa la capacitate maximă, fiind internați opt pacienți în stare gravă.
La faţa locului s-au deplasat membri unei echipe tehnice, aceştia stabilind că presiunea oxigenului a fost mai mare decât limita permisă, motiv pentru care un sistem de siguranţă a blocat ventilatoarele.
Ceilalţi cinci pacienţi care au supravieţuit au fost puşi imediat pe butelii de oxigen, iar ulterior au fost transferaţi astfel: unul în interiorul Spitalului Victor Babeş, unul la Spitalul Floreasca, unul la Spitalul Bagdasar Arseni şi unul la Spitalul ROL 2 Militar.
Precizare de presă
Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:
Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.
În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.
La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.
Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.
Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș
– 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș
– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)
– 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni – 1 pacient la Floreasca
-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator
Serviciul Omoruri, cercetări cu privire la decesul a trei persoane
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Omoruri, sub coordonarea unității de parchet competente teritorial, a declanșat cercetări cu privire la decesul a trei persoane, pacienți, în cadrul unei unități spitalicești din sectorul 3. Cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul. Trupurile neînsuflețite urmează a fi ridicate și transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.