Cum s-ar putea calcula de acum rata de infectare. Circulară primită de DSP-uri
Ministerul Sănătății, sub semnătura secretarului de stat Andreea Moldovan, a transmis marți o circulară către Direcțiile se Sănătate Publică în care schimbă modul de calcul al ratei de incidență COVID, venind însă în contradicție cu hotărârea de guvern în care era stabilită procedura.
Mai exact, potrivit documentului consultat de HotNews.ro, „calculul ratei incidenței se va face luând în considerare numărul total al testelor pozitive alocate și transmise de către laboratoare în intervalul de timp cu trei zile anterior raportării”.
Asta în condițiile în care hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă vorbește de cazuri, nu de teste, și de calculul care are la bază datele din „ultimele 14 zile”.
„Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre”, se arată în Hotărârea de Guvern.
Practic, Ministerul Sănătății vrea să se țină cont de numărul de teste, nu de cazuri, formula „testele alocate” însemnând și că în această categorie intră si retestările, chiar dacă nu este vorba de cazuri noi. De asemenea, formularea „în intervalul de timp cu trei zile anterior raportării” înseamnă că s-ar lua în calcul primele 14 zile dintr-un interval de 17, și nu ultimele 14 zile cum prevede hotărârea de guvern.
Circulara Ministerului Sănătății vine în contextul în care ministrul Vlad Voiculescu a reclamat, pe Facebook, „felul inovativ” şi „artificiile” făcute înainte de alegeri privind calcularea cifrelor oficiale legate de pandemie, susținând că „din calculul incidenței la 14 zile au fost “pierdute” vreo două zile”.