Doi muncitori, de 36 și 52 de ani, au murit înjunghiați, luni, în timp erau la muncă, într-un apartament din Onești, județul Bacău. Ei au fost sechestrați și apoi înjunghiați de fostul proprietar al imobilului în care lucrau meșterii. Acesta, la rândul său, a fost împușcat de poliție în momentul intervenției forțelor de ordine, care a avut loc după câteva ore de negocieri.
Fostul proprietar al imobilului, care a pierdut apartamentul în urmă cu 12 ani, în favoarea companiei unde lucrau victimele, i-a sechestrat pe cei doi și a încercat să obțină drept răscumpărare fosta sa proprietate. Chiar el a sunat la poliție să spună că îi ține pe cei doi sechestrați, sub amenințarea unui cuțit. Negocierile cu specialistul poliției din Bacău au eșuat, așa că agresorul, un bărbat de 68 de ani, i-a înjunghiat pe cei doi muncitori.
Negocierile eșuate cu polițiștii
Polițiștii au venit la locul incidentului, au stat stat de vorbă inițial cu bărbatul, nu s-au înțeles, au intrat peste el și l-au împușcat.
Înainte de intervenția polițiștilor, proprietarul i-a înjunghiat pe cei doi muncitori. Unul dintre ei a decedat la spital, după ce a intrat de două ori în stop cardiac. Cel de-al doilea muncitor era resuscitat la locul unde a avut loc incidentul.
„În jurul orei 15:00 a fost adus în CPU o persoană în jur de 36 de ani cu multiple plăgi înjunghiate, sternale, toracice anterioare și posterioare. A fost adus în stop cardiorespirator. Inițial, s-a reușit resuscitarea pacientului, dar ulterior a intrat din nou în stop. S-a recurs la toracotomie și la masaj cardiac manual, dar din păcate, în jurul orei 18:00 a fost declarat decesul”, a declarat medicul.
„Apoi a fost adus agresorul, în jur de 68 de ani, destul de agresiv, cu multiple plăgi împușcate, toracice, membrele superioare, membrele inferioare, care după investigațiile din Urgență a fost dus pe departamentul de chirurgie în vederea continuării investigațiilor și eventual a intervenției chirurgicale și ulterior a monitorizării”, a relatat dr. Anca Băncescu.