Pe 17 februarie se împlinesc 34 de ani de când câteva mii de studenţi au ieşit în stradă pentru a striga „Libertate!“, „Vrem lumină să-nvăţăm, şi apă să ne spălăm!“, „Nu trăim în grote“.
Marşul a avut loc pe traseul Agronomie, Universitate, Tudor Vladimirescu, retur Piaţa Unirii, cu oprire în faţa judeţenei de partid.
Lozinci strigate în stradă, focuri aprinse în parcuri, geamuri sparte, studenţi exmatriculaţi. Aşa s-a petrecut la 17 februarie 1987 revolta anticomunistă a studenţilor de la Iaşi, de la care se împlinesc 34 de ani. Sătui de condiţiile de trai mizere din cămine, mii de studenţi au ieşit în stradă şi au manifestat până târziu în noapte, conturând ceea ce s-a numit primul protest, prima revoltă puternică la adresa autorităţilor comuniste din acea vreme.
Controlaţi de miliţieni, securişti şi de responsabilii de partid din centrul universitar, studenţilor li s-a promis rezolvarea situaţiei. Caloriferele s-au dezmorţit şi apa caldă a curs încă din acea noapte, dar trei studenţi au fost exmatriculaţi, iar vigilenţa a sporit la cursuri şi în cămine.
Totul a început lângă Universitate, unde câţiva tineri din căminele din Codrescu au dat foc unor lemne într-un bazin gol. Lor li s-au alăturat şi alţii, grupul a făcut ocolul complexului studenţesc, a trecut pe la cantină, apoi s-a împărţit: unii au plecat către colegii politehnişti din Tudor Vladimirescu, alţii către agronomiştii din Târguşor Copou. În Tudor Vladimirescu, pe acea vreme cel mai mare complex studenţesc din sud-estul Europei, manifestanţii au ajuns cu puţin înainte de ora 20:00.
Grupul protestatarilor s-a oprit în dreptul căminului T 17, ce găzduia peste 1.500 de tineri, şi a început să scandeze “Meca, meca”, chemându-i astfel pe colegii de la Mecanică să iasă în stradă. Deşi uşile cu gratii erau încuiate, băieţii au găsit soluţia pentru a ieşi din clădire, pe o uşă lăturalnică. Au spart un geam mic şi au început să apară rând pe rând. Apoi au spart lacătul pus pe uşile principale ale căminului, iar în câteva minute s-au adunat mai mult de o mie de studenţi care au început să cânte “Deşteaptă-te, române!”.
Cei care au participat la manifestaţie îşi amintesc privirile surprinse ale ieşenilor ce locuiau în blocurile din zonă: “Unii ieşiseră la ferestre, dar cei mai mulţi priveau pe după perdele, înfricoşaţi. Erau însă şi oameni care ne încurajau, ne strigau «bravo, copii, nu vă temeţi»“. Tinerii au mers mai departe, cântând “Deşteaptă-te, române!” până la sediul Comitetului judeţean de partid.
Primul-secretar, Leonard Constantin, a ieşit din sediul înţesat de miliţieni şi a promis că totul se va rezolva în acea seară, cu condiţia ca studenții să se întoarcă în cămine.
După un parcurs până la primărie și în Piața Unirii, manifestația s-a stins, iar studenții s-au întors în cămine, unde au găsit deja calorifere dezmorțite și apă caldă la robinete.
După revoltă au fost sancţionaţi câţiva tineri de la Universitate, iar trei studenţi au fost exmatriculaţi. Măsurile represive s-au oprit, pentru că nu se dorea extinderea scandalului.
