Se vor face controale la Apele Române. Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri dimineață că va trimite Corpul de Control pentru a investiga cazul femeii care, după ce a fost chelneriţă, a ajuns inginer la această companie de stat.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, am cerut Corpului de Control al Prim-Minstrului să investigheze situația de la Apele Române. În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență”, a scris Cîțu, pe pagina de Facebook.
„Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public: fară penali în funcții publice; profesioniști; fară nepotisme; fară conflict de interese”, a completat premierul.
O tânără care a lucrat ca ospătăriţă, apoi a fost, pe rând, manager de cafenea, manichiuristă şi, vreme de trei zile, angajată la Primăria Vatra Moldoviţei și care spune că a terminat Facultatea de Chimie este unul dintre cei mai proaspeţi angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad.
Jurnaliştii de la Recorder au vrut să afle după ce criterii a fost recrutată, într-o funcţie cheie, o tânără fără minime cunoştinţe cerute de locul de muncă. Un post pe care l-a ocupat fără concurs, după ce a fost detaşată dintr-o administraţie publică din zona Moldovei. Contactat telefonic, directorul instituției, Petru Avram, a refuzat sa facă orice comentariu pe această temă.