marți, aprilie 8, 2025
AcasăNaționalNinsori în vestul, nordul și centrul țării până vineri

Ninsori în vestul, nordul și centrul țării până vineri

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de ninsori în vestul, nordul și centrul țării, până vineri. La munte se anunță viscol cu rafale de până la 80 de kilometri pe oră. La sfârșitul săptămânii, vremea va deveni geroasă, informează Mediafax.

Informarea intră în vigoare miercuri ora 10:00 şi este valabilă până vineri, ora 10:00.

În acest interval, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice și centrale.

În zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.

În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

La sfârșitul săptămânii, vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
0.1 ° C
1.6 °
-0.6 °
68 %
2.2kmh
72 %
mar
7 °
mie
6 °
J
5 °
vin
8 °
S
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...