„În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, precizează Guvernul.
CCR: Creșterea pensiilor cu 40%, constituțională
Curtea Constituţională (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care prevăd și majorarea cu 40% a punctului de pensie, au declarat surse oficiale. Prin decizia CCR majorarea cu 40% a pensiilor trebuie să fie aplicată. Guvernul sau Parlamentul pot bloca acest lucru doar prin adoptarea unei noi legi.
La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.
Executivul susține că Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.
„În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, precizează Guvernul.
„În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, precizează Guvernul.
Totodată, Guvernul arată că parlamentarii „nu au identificat sursele clare de finanţare” a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispoziţiilor constituţionale.