Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente în Carpații Meridionali, la peste 1.700 de metri, iar în restul țării va fi cod galben de ploi.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 – 110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 de metri.
În Carpații Orientali și Meridionali va continua să ningă și pe parcursul zilei de marți, dar în general slab cantitativ.
De la ora 14.00 este în vigoare și un cod galben de ploi în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25 – 35 l/mp și izolat 40 – 60 l/mp.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Intensificări ale vântului vor fi și în Carpații Orientali, cu rafale de 60 – 80 km/h, precum și, local și temporar, în sudul, estul și centrul țării, cu viteze de 45 – 55 km/h.
Codul galben este în vigoare până marți, la ora 8.00.