marți, aprilie 1, 2025
AcasăNaționalPreședintele Senatului inițiază procedura pentru trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de...

Președintele Senatului inițiază procedura pentru trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de aleși

Președintele Senatului, Anca Dragu, a anunțat joi înființarea unei comisii parlamentare comune pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009, când românii au votat pentru un parlament unicameral, cu maximum 300 de parlamentari.

„Vom înființa o comisie parlamentară comună la nivelul Camerei și Senatului, care are ca scop întregul proces electoral, dar și aplicarea acestei măsuri”, a declarat Anca Dragu la Digi24.

Comisia va fi înființată la începutul anului viitor, dacă nu se reușește în ultima săptămână din acest an.

„Probabil la începutul lunii ianuarie. Încercăm și acum, săptămâna viitoare, în măsura în care vom avea toate avizele”, a mai precizat Anca Dragu.

Fostul președinte Traian Băsescu a organizat în 2009, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, și un referendum în care a consultat populația cu privire la trecerea la un sistem parlamentar unicameral, cu maximum 300 de aleși.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...