Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, o avertizare meteo pentru întreaga țară. Dacă în unele zone vor fi ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului, în celelalte se vor semnala precipitații mixte și polei. Prognoza meteo a fost emisă pentru intervalul luni, ora 14:00 – marți, ora 10:00.
În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă.
Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice.
Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.
În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.
În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.