Imagini șocante din secția COVID a spitalului din Reșița. Mizerie, pacienți dezbrăcați pe holuri
Pacienți dezbrăcați pe holuri, mizerie de nedrescris și un cadavru într-un sac de plastic în pat. Sunt imagini șocante surprinse în staționarul 3 al Spitalului Județean din Reșița unde sunt tratați pacienți COVID-19.
Fotografiile au fost făcute în Staționarul 3, o clădire veche de peste 60 de ani și a cărei stare de degradare nu permite amenajarea circuitelor în limita standardelor actuale, a confirmat managerul spitalului Alina Stancovici, citată de resita.ro.
Potrivit acesteia, aici sunt pacienți pozitivi, din toate categoriile de vârstă și patologii asociate (cu insuficiență renală, insuficiență cardiacă, afecțiuni neurologice, inclusiv afecțiuni psihice) care nu pot fi transferați în secții adecvate afecțiunii deoarece acestea sunt non-covid.
„Imaginile surprinse demonstrează neputința unui sistem medical, de această dată fiind rândul spitalului reșițean, dar trebuie să recunoaștem că situația se regăsește și la alte spitale din țară, fapt care trebuie să dea de gândit tuturor pentru că sănătatea este o componentă de bază a sistemului și fără o investiție majoră în resursa umană și logistică din sistemul sanitar vom surprinde mereu realitatea amară cu care ne confruntăm fie din postura de manager, de medic, asistent sau infirmier, ori din aceea de pacient sau aparținător al acestuia”, a mai spus Alina Stancovici, managerul SJUR.
„Este spitalul care a fost declarat COVID. Sunt oameni care nu au discernământ şi care, în mod normal, ar fi trebuit internaţi în alte secţii. Ei au fost aduşi acolo, se dezbracă, ştiţi cum sunt… ”, a declarat Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, pentru Express de Banat.