Fostul primar Daniel Tudorache a anunțat că se autosuspendă din PSD, după ce DNA a început o anchetă în care este acuzat de infracțiuni foarte grave. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a catalogat autosuspendarea drept „un gest de onoare”. Însă Daniel Tudorache rămâne pe listele de candidați ale PSD la alegerile parlamentare, fiind la poziția doi pe listele PSD pentru București, la Camera Deputaților. Dacă va fi ales, va avea posibilitatea de a folosi imunitatea parlamentară pentru a opri ancheta DNA.
Procurorii DNA îl acuză pe fostul primar PSD al Sectorului 1 din Capitală, Daniel Tudorache, de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor într-un dosar penal în care a stabilit o cauțiune de un milion de euro, potrivit unui comunicat al instituției.
În același dosar, fosta soție a lui Tudorache și un apropiat al acestuia trebuie să plătească, la rândul lor, cauțiuni de 200.000 de euro, respectiv 75.000 de euro.
Procurorii susțin că apropiatul primarului ar fi cerut și primit de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1, pentru a garanta plata la timp a facturilor și actualizarea tarifelor practicate de firma omului de afaceri. Apropiatul primarului ar fi primit 105.000 lei cash. DNA arată că ”există suspiciunea rezonabilă că Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său”.
În plus, procurorii arată că în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani ”disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite”. Procurorii îl acuză că, pentru a ascunde originea sumelor de bani obținute ilegal, Tudorache s-ar fi folosit de doi interpuși: soția și menajera sa.
Banii introduși în circuit de soție și menajeră ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi și constituirea de depozite bancare, potrivit DNA.
Procurorii arată că în perioada 2008-2018 Daniel Tudorache a realizat venituri legale de 605.782 lei, adică o medie de aproximativ o mie de euro pe lună, dar există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor obținuți ilegal.
Lista achizițiilor făcute de gruparea din jurul lui Daniel Tudorache:
– depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro
– achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
– acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții;
– achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită
– achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții,
– asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții