vineri, aprilie 11, 2025
AcasăNaționalAu început controalele la firme, privind telemunca

Au început controalele la firme, privind telemunca

Inspectorii de muncă vor verifica timp de două săptămâni modul în care companiile care au mai mult de 50 de angajați respectă măsurile privind munca la domiciliu și decalarea programului, precum și normele de sănătate în contextul pandemiei.

Controalele se desfășoară la nivel național, timp de două săptămâni, până marţi, 24 noiembrie, inclusiv în zilele de sâmbătă, potrivit Inspecției Muncii.

Sunt vizați angajatorii cu un număr de peste 50 de salariaţi.

În cadrul campaniei de verificare, Inspecţia Muncii îşi propune ca obiective să îi determine pe angajatorii care au mai mult de 50 de salariaţi să organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, dar şi ca angajatorii să implementeze munca la domiciliu şi telemunca, în vederea reducerii riscului de contaminare cu coronavirus la locul de muncă, precum şi pe timpul deplasării la şi de la locul de muncă, precum şi cu privire la asigurarea unui mediu de muncă sigur pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.6 °
86 %
1.8kmh
83 %
vin
4 °
S
7 °
D
14 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...