Premierul Ludovic Orban a anunţat că în acest an nu va mai fi organizată tradiţionala paradă de 1 Decembrie. De asemenea primul ministru a tras un semnal de alarmă şi asupra petrecerilor de Revelion care sunt considerate evenimente private şi care, dacă contextul epidemiologic o impune, nu se vor mai organiza.
Orban susţine că aceste măsuri sunt importante pentru a reduce numărul persoanelor care s-ar putea infecta cu SARS-CoV-2.
Şeful Executivului le-a transmis un mesaj şi celor care, în aceste zile, au fost surprinşi participând la petreceri. „Putem să mai amânăm puţin dorinţa de a ne distra sau putem să ne distrăm în moduri care să nu ne pună în pericol sănătatea. Faptul că se organizează astfel de petreceri riscă să pună în pericol sănătatea. În general tinerii se duc la astfel de petreceri, tinerii poate nici nu simt, mulţi sunt asimptomatici, dar ei duc boala acasă. Atunci când un tânăr se îmbolnăveşte riscă să îşi îmbolnăvească părinţii, rudele, bunicii care sunt mult mai expuşi riscului”, a declarat Orban.
Premierul a spus că nici tradiţionala paradă de 1 Decembrie de la Arcul de Trumf nu va mai avea loc în acest an. „Cu siguranţă nu va mai fi acea paradă (de 1 decembrie – n.r.), cu siguranţă că nemaifiind parada nu va mai exista motiv ca oamenii să vină să asiste la paradă. Va fi o sărbătorire în nişte condiţii mult mai stricte care să ţină cont de numărul maxim de persoane în spaţiul deschis care pot să participe la un eveniment, 50 de persoane. Sunt reguli care le vom respecta cu stricteţe”, a mai spus premeirul.
Restricţii pentru Revelion
În ceea ce priveşte petrecerile de Revelion, premierul a precizat că acestea sunt considerate ca fiind private şi că cei care au dat avans pentru hotel, vor putea merge, dar nu vor avea loc petreceri private.
„Din punctul meu de vedere, petrecerea de Revelion este considerată o petrecere privată cum sunt nunţile, botezurile şi alte tipuri de petreceri private. Pot să se ducă la hotel, dar nu se vor putea organiza petreceri private”.