Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a modificat Ordinul 1513/2020, prin care se reglementa modul în care sunt testați și tratați pacienții Covid-19. Astfel, în secțiile de de UPU ale spitalelor triajul se va face prin intermediul testelor rapide, în același timp fiind recoltate probe și pentru un test RT-PCR.
O altă prevedere arată faptul că pacienții vindecați nu mai sunt testați timp de 90 de zile decât în cazul unei simptomatologii evidente sau în cazul celor cu imunodepresii severe. Dacă pacientul este testat și declarat pozitiv în intervalul de 90 de zile, acesta nu va fi considerat un caz nou de Covid-19.
O altă modificare îi privește pe cei simptomatici. Astfel, un pacient simptomatic, care și-a încheiat perioada de izolare de 14 zile, fără a avea un test negativ, își va putea relua activitatea, dar are obligația de a păstra distanțarea socială și masca.