marți, aprilie 1, 2025
AcasăNaționalProtest pentru autostrăzile Moldovei

Protest pentru autostrăzile Moldovei

Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) a organizat un protest la Iași legat de autostrăzile din zona Moldovei care rămân de ani de zile la nivel de promisiuni politicianiste. Mesajele asociației legate de acest subiect au apărut ca proiecții laser la sfârșitul săptămânii trecute pe pereții unor clădiri din Iași.

Membrii MDM au anunțat o serie de manifestări care au ca scop scoaterea guvernanților din letargie vizavi de autostrăzile din regiunea Moldovei, autostrăzi care au toate șansele să rămână în continuare doar pe hârtie.

 

Comunicat de presă

Autostrăzile Moldovei sunt în pericol!

Autostrăzile Moldovei sunt în pericol! – acesta a fost mesajul principal, proiectat cu laser pe clădirea Casei Pătrate din Iași, sediul Prefecturii și Consiliului Județean, pe care l-a transmis, vineri și duminică seară, asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. Evenimentul reprezintă un semnal de alarmă cu privire la tot mai desele indicii care sugerează că guvernul de la București tergiversează și chiar intenționează să renunțe la proiectul Autostrăzii A8/Autostrada Unirii, Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș.

După avalanșa de promisiuni pe tema infrastructurii rutiere făcute înainte de alegerile locale, guvernanții dau de înțeles că, de fapt, autostrăzile Moldovei nu sunt deloc o prioritate, iar vorbele frumoase din campania electorală nu au nicio legătură cu realitatea.

Însuși ministrul Transporturilor constata mioritic, la începutul lunii octombrie, că ritmul de lucru la tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ este destul de slab, de parcă nu ar avea în mâinile domniei sale pârghiile necesare pentru a impulsiona derularea contractului de completare a Studiului de Fezabilitate pentru porțiunea care traversează Carpații Orientali.

În aceste condiții, asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei cere ieșirea din letargie a guvernului de la București, încetarea declarațiilor politicianiste pe tema autostrăzilor și asumarea unei informări constante și coerente cu privire la toate detaliile tehnice și financiare legate de aceste obiective vitale pentru dezvoltarea și conectarea regiunii cu restul României și cu Europa.

Aceasta este prima dintr-o serie de acțiuni pregătite de Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei. De altfel, pe 29 noiembrie a.c. se vor împlini doi ani de la promulgarea legii 2019/2018, care prevedea construirea Autostrăzii Unirii. De doi ani nu se întâmplă nimic. De fapt, nu se întâmplă nimic de 14 ani, câți au trecut de când se vorbește în spațiul public despre acest proiect. Câți ani îi trebuie puterii de la București să pună în aplicare o lege? Câți ani sunt necesari pentru ca Moldova să aibă autostrăzi?

Totodată, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei atenționează partidele politice că a luat notă de faptul că, în județele Moldovei, au pus pe listele de candidaturi pentru Camera Deputaților și Senat persoane care fie nu au nicio legătură cu regiunea, fie au dovedit în legislaturile trecute că nu sunt capabile să susțină interesele reale ale Moldovei, nu au nici o viziune privind dezvoltarea acesteia și acționează doar pentru urmărirea intereselor personale și în concordanță cu ceea ce li se spune de la centru.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (www.miscareamoldova.ro) este o organizație non-guvernamentală regională, cu filiale în județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea, care militează pentru introducerea problemelor Moldovei pe agenda națională, pentru deblocarea investițiilor majore în infrastructură, pentru echitate în alocarea resurselor din bugetul central, pentru eficientizare administrativă şi fiscală prin descentralizare şi regionalizare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...