marți, aprilie 8, 2025
AcasăNaționalŞcolile din Bucureşti se pregătesc să intre în scenariul roşu de învăţământ

Şcolile din Bucureşti se pregătesc să intre în scenariul roşu de învăţământ

Monica Anisie a declarat că Ministerul Educației se pregătește de scenariul roșu în școlile din Capitală. Asta pentru că, în ultimele 24 de ore aici au fost raportate 777 de cazuri noi de Covid-19. Anisie a precizat că toți elevii din București vor avea tablete pentru a urma școala online.

Ministrul Educației a ținut o ședință cu inspectorii școlari pe situația echipamentelor tehnice pentru unitățile de învățământ. La nicio școală din Capitală nu ajunseseră până acum tabletele de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Monica Anisie a mers la depozitul unde se află tabletele pentru elevi și a dat asigurări că vor fi distribuite joi în toate sectoarele.

Tabletele vor ajunge azi în toate sectoarele din municipiul București, a spus Ministrul Educației.  Întrebată de jurnaliști care este motivul pentru care Inspectoratul Școlar București a întârziat livrarea tabletelor, Anisie a spus că a fost o perioadă în care inspectorul școlar și alte persoane au fost în izolare sau în carantină, unii fiind bolnavi de COVID”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
70 %
4.6kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...