vineri, aprilie 11, 2025
AcasăNaționalRestaurantele, teatrele şi cinematografele ar putea fi redeschise de la 1 septembrie

Restaurantele, teatrele şi cinematografele ar putea fi redeschise de la 1 septembrie

Restaurantele – a căror activitate a fost oprită din luna martie – ar putea fi redeschise din 1 septembrie, “în anumite condiţii”, a declarat luni seară, la Digi 24, premierul Ludovic Orban. El a spus că ar fi posibilă și redeschiderea teatrelor şi a cinematografelor.

Orban a menţionat că a solicitat punctul de vedere al specialiştilor privind posibilitatea redeschiderii restaurantelor și formulele în care va fi posibil acest lucru, iar în cursul acestei săptămâni va fi luată o decizie, “cu atât mai mult cu cât se va termina sezonul estival şi va fi din ce în ce mai greu ca hotelurile, spre exemplu, să poată servi masa pe terasă”.
“Riscăm să afectăm suplimentar hotelurile în cazul în care nu oferim condiţii de servire a mesei. De asemenea, analizăm şi posibilitatea reluării vieţii culturale în spaţii închise”, a declarat Ludovic Orban la Digi 24.
Premierul a spus că restaurantele ar putea fi redeschise “cel mai probabil” din 1 septembrie, “în anumite condiţii”.
Potrivit premierului, se discută și despre reluarea activităţii în teatre, cinematografe și
instituţii de cultură “cu un set de condiţii”. “Cred că aici important e, probabil la sălile de spectacol, să ai în jurul tău câte un scaun liber”, a adăugat premierul.
Câteva sute de angajați ai teraselor și restaurantelor din Centrul Vechi al Capitalei au protestat săptămâna trecută față de măsurile luate de Guvern din cauza pandemiei și care au afectat dramatic această industrie. Ei au vrut să tragă “un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie”.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...