marți, aprilie 8, 2025
AcasăNaționalFostul ministru Daniel Chițoiu trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chiţoiu este judecat de magistrații de la Judecătoria Pitești, în cazul accidentului în urma căruia două persoane au murit și alte două au fost rănite. Fostul ministru va fi judecat pentru ucidere din culpă.

Dosarul a fost înregistrat la instanță în data de 13 august, însă nu a fost fixat niciun termen de judecată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, șapte persoane și trei spitale, respectiv din București, Pitești și Argeș, s-au constituit părți civile.

În 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Arsene Cătălin, declara la acel moment, pentru Mediafax, că în dosar s-a început urmărirea penală in personam.

„A refuzat să dea declarație (Daniel Chițoiu n.r.), de altfel avea acest drept. A fost pus sub învinuire în dosarul de ucidere din culpă”, a spus procurorul.

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
70 %
4.6kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...