spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăNaționalAmenzile din starea de urgenţă au fost declarate neconstituţionale

Amenzile din starea de urgenţă au fost declarate neconstituţionale

♦ CCR a stabilit ieri că actul normativ prin care au fost majorate amenzile pe perioada stării de urgenţă încalcă legea fundamentală.

Curtea Constituțională a admis ieri sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 36/2020, actul normativ prin care guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și a condițiilor de ieșire din case în perioada stării de urgență.

Potrivit ordonanței de urgență, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până atunci.

Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de mii de lei.

În sesizarea transmisă CCR, Avocatul Poporului, Renate Weber, a susținut că OUG încalcă principiul securităţii juridice, deoarece nu are avizul Consiliului Economic şi Social, în condiţiile în care modifică şi completează Legea privind Statutul poliţistului, pe cea referitoare la Statutul cadrelor militare, Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, precum şi Legea poliţiştilor de penitenciare.

Sancţiunile se anulează doar în instanţă

 

Totuși, potrivit Digi 24, amenzile vor fi anulate doar după contestarea în instanță. Renate Weber a declarat că, dacă așa va arăta decizia, nu este ceea ce aștepta fiindcă instanțele vor fi foarte aglomerate.

Tot ieri, Curtea Constituțională a respins sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, împotriva OUG 1/1999, care îi permite președintelui României să instituie starea de urgență, au declarat surse din cadrul CCR pentru G4Media.ro, stabilind astfel că preşedintele poate să instituie starea de urgenţă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
39 %
2.2kmh
48 %
D
24 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...