joi, aprilie 10, 2025
AcasăNaționalUnitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava a fost redeschisă după...

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava a fost redeschisă după decontaminare

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava s-a redeschis, după decontaminare, în prezenţa şefului UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, şi a coordonatorul crizei COVID-19 pe Moldova, Lucian Indrei

„Departamentul de Urgenţă din Suceava – redeschis pe viaţă după decontaminare în timpul crizei coronavirusului”, a transmis Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.

UPU Suceava va funcţiona în regim de evaluare iniţială a pacienţilor şi, ulterior, de dirijare spre alte centre medicale.

„Este o activitate care doreşte să facă un screening a pacienţilor cu probleme medicale. Ulterior, decizia de a fi trimişi înapoi acasă sau direcţionaţi spre spitale de referinţă este luată de colectivul din UPU”, a anunţat noul manager al SJU Suceava, Florin Filip.

SJU Suceava a fost închis, la începutul săptămânii, pentru dezinfecţie totală, după ce au fost înregistrate numeroase cazuri de infecţie cu noul coronavirus, în special în rândul cadrelor medicale.

Potrivit strategiei stabilite de Ministerul Sănătăţii pentru SJU Suceava, prima secţie care urma să fie deschisă era UPU, unde să ajungă pacienţii care pentru a fi diagnosticaţi şi apoi direcţionaţi spre spitalele suport din Rădăuţi şi Fălticeni, iar cele mai grave cazuri, spre spitale din Iaşi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...