joi, aprilie 10, 2025
AcasăNaționalCurtea Constituțională a respins Ordonanța de Urgență pentru anticipate

Curtea Constituțională a respins Ordonanța de Urgență pentru anticipate

Curtea constituțională a respins joi Ordonanța de Urgență a Guvernului Orban care reglementa cadrul de organizare a alegerilor anticipate. Ordonanța scurta termenele legle, astfel încât anticipatele să poată fi organizate până la finalul lunii iunie. Pe termenele care rămân acum în vigoare după declararea OUG ca fiind neconstituțională, alegerile anticipate nu pot fi organizate mai repede de finalul lunii iulie.

Decizia CCR are un impact major în ecuația anticipatelor, cu doar câteva ore înainte de votul pentru Guvernul Cîțu, care ar fi trebuit să fie o propunere de sacrificiu, astfel încât să fie respinsă propunerea, și să se meargă mai departe cu scenariul anticipatelor.

Conform prevederilor ordonanței, era redus termenul pentru stabilirea datei anticipatelor de la 90 de zile din momentul dizolvării Parlamentului, la 50 de zile, astfel încât anticipatele să poată fi organizate cel târziu în luna iunie.

Pe 25 aprilie se împlinesc 60 de zile de la prima propunere de premier, termen în care, conform Constituției, pentru declanșarea anticipatelor trebuie respinse 2 propuneri consecutive. Din acel moment, executivul trebuie să stabilească prin hotărâre de guvern data alegerilor anticipate. Pe termenele actuale, anticipatele pot fi organizate cel mai devreme pe 24 iulie.

Avocatul Poporului a sesizat pe 21 februarie Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...