Un număr de 29 judeţe sunt, joi, sub Cod galben de vânt, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), rafalele de vânt ajungând la 70 de kilometri pe oră.
Alerta de Cod galben începe joi la ora 11:00 şi expiră la ora 21:00, metereologii anunţând intensificări ale vântului mai ales în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.
Rafalele ajung la 60…70 km/h.
Codul galben vizează judeţele: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Vrancea, Buzău, Teleorman şi Olt.