Grefierii protestează, luni și marți, față de modificările care vizează pensia de serviciu și anunță că vor intra în instanțe doar pentru judecarea cauzelor urgente și a dosarelor cu arestați. Luni, în intervalul orar 10.00-12.00, și marți pe durata întregii zile, va fi întreruptă activitatea.
Grefierii anunță că protestează față de abrogarea prevederilor care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României de marți.
Potrivit unui comunicat de presă, protestele se vor desfășura după cum urmează:
Luni:
– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;
– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui salariat în parte.
Marți:
– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;
– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.