spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăNaționalCine va putea cumula pensia cu salariul de la stat

Cine va putea cumula pensia cu salariul de la stat

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, le-a prezentat membrilor Executivului, vineri seara, propunerile sale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, prezentând și câteva excepții: cei cu pensie mai mică decât salariul minim brut, aleșii locali și naționali, precum și judecătorii CCR.

„Am propus Cabinetului să analizăm oportunitatea prevederilor legate de interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, în sensul în care am propus un mecanism pentru stabilirea modului în care, în mod obiectiv, o persoană să poată alege între pensie și salariu în condițiile în care salariul este din sistemul public”, a declarat Violeta Alexandru, citată de Mediafax.

Ea a precizat că opțiunea ar urma să se facă în 15 zile, fiind la latitudinea persoanei să opteze între pensie și salariu.

De asemenea, ea a prezentat excepțiile acestei interziceri: „Am propus ca cei a căror pensie nu depășește salariul minim brut pe țară să poată realiza acest cumul, astfel încât să nu afectăm categorii care au un nivel de venit redus. Am stabilit faptul că aceste prevederi nu vor fi aplicate astfel încât să fie afectat un drept, cum este dreptul de a fi ales, așa cum spun și hotărâri ale CCR. Cu alte cuvinte, am ținut cont de hotărârile Curții și am explicat că ele nu se pot aplica aleșilor din plan centra și local, respectiv judecătorilor CCR”, a mai spus ministrul Muncii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...