spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăNaționalProcesul Revoluției începe după 30 de ani

Procesul Revoluției începe după 30 de ani

Vineri are loc, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluţiei, în care fostul președinte al României Ion Iliescu și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Potrivit portalului Înaltei Curți de Casație și Justiție, primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluției a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie, la ora 09.00.

Pentru acest proces au fost emise citații pentru 5.000 de persoane, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat deja că va avea program special.

“Având în vedere că, la data de 29 noiembrie 2019, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află dosarul nr.1045/1/2019/a1, în care au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane, în vederea asigurării desfăşurării activităţii în bune condiţii şi păstrării ordinii la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aducem la cunoştinţa publicului următoarele măsuri:
– vineri, 29 noiembrie 2019, Arhiva Secţiei I civile, Arhiva Secţiei a II-a civile şi Arhiva Completurilor de 5 judecători nu vor desfăşura program cu publicul;
– Registratura generală şi Arhiva Secţiei penale vor desfăşura program cu publicul conform orarului afişat;
– accesul publicului în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru dosarul nr.1045/1/2019/a1, va fi permis începând cu ora 7.30”, a anunțat Înalta Curte.

Judecătorii Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins, miercuri, cererea procurorului general de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în Dosarul Revoluţiei împotriva lui Petre Roman și a lui Teodor Brateş.

Pe 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...