marți, aprilie 1, 2025
AcasăNaționalMario Iorgulescu, drogat și băut când conducea cu 200 km/h

Mario Iorgulescu, drogat și băut când conducea cu 200 km/h

Testele preliminare făcute de medicii legiști arată că Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, consumase cocaină și alcool , înainte de a provoca un accident în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani, absolut nevinovat, conform Digi 24. la primele teste a reieșit că Mario ar fi consumat substanțele respective înainte de a se urca la volanului bolidului de 300.000 de euro. Testele finale vor spune exact dacă fiul președintelui LPF a mai consumat și alte substanțe.

Nu a fost stabilită exact concentrația de alcool pe care Mario Iorgulescu o avea în sânge, însă este cert că acesta avea o alcoolemie de peste 0,80. Nici viteza cu care conducea în momentul accidentului nu este cunoscută, acest lucru urmând a fi stabilit cu exactitate după expertiza tehnică.

Raportul legiştilor de la Institutul Naţional de Medicină Legală, acolo unde au fost trimise probele biologice ridicate de la Mario Iorgulescu după accident, nu este încă finalizat, dar surse medicale au precizat că datele preliminare arată că fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal ar fi băut alcool şi ar fi consumat cocaină înainte de a produce accidentul de pe Şoseaua Chitilei, în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani.

Mario Iorgulescu, care se deplasa duminică dimineaţă cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.

În 2016, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce a fost acuzat că, împreună cu câţiva cunoscuţi, ar fi torturat un bărbat pentru ca acesta să-şi retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal. Cazul a fost trimis în judecată, dar magistraţii Judecătoriei Sector 3 Bucureşti au decis să-l achite pe fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF)

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...