Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte al Partidului Social Democrat, a anunţat vineri că, potrivit deciziei Comitetului Executiv Naţional al PSD, Ana Birchall va fi remaniată de la Ministerul Justiţiei, portofoliul urmând să fie preluat de preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.
Ana Birchall este propusă, în schimb, pentru funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.
Mihai Fifor este nominalizat să preia portofoliul Afacerilor Interne, după ce a deţinut interimar această funcţie.
Deputatul PSD Iulian Iancu este propus pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice, iar senatorul Şerban Valeca pentru portofoliul Educaţiei.
Birchal plătește pentru că a vrut să îngreuneze eliberarea condiționată
Surse din conducerea PSD au declarat pentru Digi24.ro că picătura care a umplut paharul supărării PSD pe ministrul Justiției, Ana Birchall, a fost proiectul prezentat joi de aceasta prin care ar fi fost îngreunată procedura eliberării condiționate, ridicarea vârstei pentru eliberare condiționată de la 60 de ani la 65 de ani și ar fi fost permisă percheziția domiciliară la orice oră, în caz de flagrant.
De altfel, premierul Viorica Dăncilă a anunțat ieri că din Ordonanța de Urgență anunțată joi de Ana Birchall va rămâne doar partea care se referă înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie. „Proiectul referitor la înăsprirea pedepselor rămâne doar partea care se referă la înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie. Am spus că voi face acest lucru și voi duce acest lucru până la capăt”, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul Comitetului Executiv al PSD.
Cine este Dana Gârbovan
Dana Gârbovan este președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), singurul ONG acceptat în comisia Iordache. Ea a girat și susținut majoritatea modificărilor la legile justiției, inclusiv Secția Specială despre care GRECO a spus că trebuie desființată fiind o anomalie a sistemului judiciar.
Gârbovan s-a remarcat printr-o serie de declarații controversate legate de desecretizarea tuturor protocoalelor care „au distrus independenţa justiţiei şi subliniază importanţa libertăţii judecătorilor în ecuaţia libertăţii fiecărui cetăţean”.
De asemenea, a fost o susținătoare a modificărilor aduse legilor justiției.
Sputnik: „Ziua insurecției naționale în Justiție”
Știrea nominalizării pentru fotoliul de la Justiție i-a bucurat pe cei de la Sputnik. Publicația a titrat: „Vestea momentului – Dana Gîrbovan, MINISTRU! Nimeni nu se aștepta la un asemenea curaj din partea PSD – și nici din partea premierului Viorica Dăncilă! Mai mulți profesioniști în Guvern!Oricum, să nu uităm că azi este 23 August, fosta noastră Zi Națională – ziua în care România a întors armele împotriva fascismului. Și mai în glumă, mai în serios, tot azi, prin propunerea Danei Gîrbovan, este o adevărată zi a insurecției naționale în Justiție”, au scris jurnaliștii de la Sputnik.