O tânără în vârstă de 23 de ani, din Șura Mare, județul Sibiu, este acuzată că și-a omorât tatăl,înjunghiindu-l de mai multe ori în zone vitale. Fata a fost internată la Psihiatrie, deoarece ar fi avut, anterior, episoade psihotice, urmând să fie stabilit dacă a avut discernământ când a comis fapta.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, crima a avut loc în timpul nopții de vineri spre sâmbăta, în locuința din Șura Mare, în care victima locuia cu soția și cele trei fiice. Acesta a fost descoperit cu mai multe plăgi tăiate, la nivelul craniului, toracelui şi regiunii cervicale.
Din cercetări, anchetatorii au stabilit că între cei doi nu au avut loc anterior conflicte.
Din actele medicale depuse la dosar reiese că tânăra are probleme de sănătate mintală, fiind diagnosticată cu tulburarea psihotică acută, astfel că medicii au recomandat internarea acesteia la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, existând o îndoială asupra discernământului din momentul comiterii faptei.