sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăNaționalMinistrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dus la spital în urma unui accident

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dus la spital în urma unui accident

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat, luni, într-un accident de circulaţie în Bucureşti, maşina în care se afla demnitarul fiind acroşată de o alta, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Răzvan Cuc a fost transportat pentru investigaţii suplimentare la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, starea sa nefiind gravă.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că, în jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate două autoturisme în mişcare şi patru staţionate. În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme. Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...