spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăNaționalUn tânăr din Arad și-a filmat sinuciderea

Un tânăr din Arad și-a filmat sinuciderea

Gest șocant al unui tânăr din Arad. A sunat la 112 pentru a anunța că se va sinucide, și-a așezat telefonul ca să surprindă imaginile, apoi s-a întins pe calea ferată chiar înainte ca un tren care circula pe ruta Arad – Timișoara să treacă pe acolo.

Incidentul a avut loc marți în zona Aradul Nou, după podul de cale ferată.

Martorii au povestit că tânărul de 25 de ani s-a întins pe linia de cale ferată cu intenția de a se sinucide. În momentul impactului, el avea căşti în urechi şi telefonul pe modul de filmare sau transmitere live. Mecanicul ar fi încercat să oprească trenul înainte să-l lovească, dar era prea aproape pentru a-l mai evita.

Mai mult, înainte să recurgă la acest gest, tânărul a sunat la 112 și a povestit ce urma să facă.

„Este vorba de un tânăr de aproximativ 25 de ani, accidentat mortal pe podul CFR Micalaca-Aradu Nou de trenul Regio 2604, care circula pe direcția Arad – Timișoara. Se efectuează verificări pentru stabilirea identității victimei și circumstanțele care au dus la producerea acestui accident”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Circulația a patru trenuri a fost afectată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...