spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăNaționalProtestul traximetriştilor blochează astăzi capitala

Protestul traximetriştilor blochează astăzi capitala

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) a anunţat că protestează marţi, cu 800 de maşini, în Piaţa Constituţiei, faţă de proiectul de lege pentru „ridesharing”.

Transportatorii autorizaţi vor ieşi din nou în stradă, cu 800 de maşini, în Piaţa Constituţiei, marţi, 18 iunie, între orele 9.00-15.00, împotriva proiectului de lege pentru aşa-zisul „ridesharing” , despre care spun că e o formă mascată de a face concurenţă neloială taximetriştilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare.

Transportatorii mai cer autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, “pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante – că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei”.

Potrivit sursei citate, noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verficată metrologic – ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri, arată transportatorii, care precizează că se va admite tariful dinamic, ceea ce înseammnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber.

În continuare, transportatorii acuză că profitul direct al companiilor care pretind că fac „ridesharing” va fi de 25 % în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9 % , cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...