Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, luni, că instituţia pe care o conduce a transmis documentele necesare în vederea extrădării fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, din Madagascar, luni la ora 09.00 acestea fiind primite de ministerul Justiţiei din Madagscar.
„La ora 8.00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 9.00 dosarul a fost predat autorităţilor din Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare precum şi toate datele. După cum ştiţi, măsura arestării provizorii a fost dispusă de autorităţile din Madagascar pe o perioadă de 6 zile. Colegii mei au reuşit să pregătească dosarul în doar 48 de ore. Dosarul complet de extrădare a foast sigilat de mine personal pe 11 mai, iar ulterior a fost predat Ministerul de Externe şi apoi autorităţilor din Madagascar”, a declarat Ana Birchall, la ministerul Justiţiei.
Ministrul interimar al Justiţiei a precizat că dosarul a fost trimis concomitent şi în format electronic la Ministerul Justiţiei din Madagascar.
„Biroul Interpol a confirmat că a fost primită întreaga documentaţie. Aceste documente au fost predate personal în această dimineaţă, avem şi confirmarea de primire reprezentanţiilor Ministerului Justiţiei şi de Externe din Madagascar. Rămânem în contact cu autorităţile din Madagascar pentru orice informaţii vor mai fi necesare”, a mai spus Ana Birchall.
Luni era ultima zi când Ministerul Justiţiei trebuia să trimită documentele necesare extrădării lui Radu Mazăre din Madagascar. Încă de vineri, când Curtea de Apel Bucureşti a expediat către Ministerul Justiţiei documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale, Ana Birchall a anunţat că sunt 600 de pagini de tradus.
Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.