Şefii statelor şi guvernelor UE şi liderii PPE, precum şi Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani şi Angela Merkel, participă joi la Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, eveniment la care sunt aşteptate decizii importante pentru viitorul UE.
Prima parte a Summitului de la Sibiu s-a încheiat după aproximativ 40 de minute. Liderii UE au ieşit în Piaţa Mare din Sibiu pentru a face o fotografie de familie. A doua sesiunea de lucru a reuniunii e programată să înceapă la ora 15.30.
După fotografia de familie şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE s-au dus spre mulţime. Oamenii strânşi în Piaţa Mare a Sibiului au început să strige „Europa”, „Europa unita”, „Nu cedaţi rezistaţi” şi să aplaude. De asemenea, mulţimea a strigat şi numele preşedintelui Klaus Iohannis.
Ulterior summitului informal, preşedintele Klaus Iohannis are programată, în jurul orei 18.00, o conferinţă de presă comună cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, în agenda lui Iohannis figurează o îÎntâlnire cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor din România, cu participarea Cancelarului Republicii Federale Germania, Angela Merkel.
Principalul subiect al discuţiilor la reuniunea informală a Consiliului European de la Sibiu este viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani.
Totodată, liderii UE 27 urmează să adopte o Declaraţie cu privire la viitorul Uniunii Europene.
Referitor la eveniment, Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte ca după Summit-ul din 9 mai liderii europeni să aibă „o declaraţie foarte optimistă în prag de alegeri europene”, care speră să se numească „Declaraţia de la Sibiu”.