joi, aprilie 3, 2025
AcasăNaționalPreşedinţia a anunţat OFICIAL care sunt cele DOUĂ întrebări pentru referendumul din...

Preşedinţia a anunţat OFICIAL care sunt cele DOUĂ întrebări pentru referendumul din 26 mai

Preşedinţia a anunţat prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi care sunt întrebările adresate românilor la referendumul pe justiţie din 26 mai, organizat simultan cu alegerile europarlamentare.

Întrebările la referendum:

„1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

La aceste întrebări vor trebui să răspundă românii la referendum organizat în 26 mai odată cu alegerile europarlamentare.

Potrivit legii 3/2000 privind organizarea refernedumului, actualizată în vara anului trecut, se arată că pragul necesar pentru validarea referendumului este de minim 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.

Aceste două teme vor fi supuse consultării publice. Cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li se şteargă efectele condamnărilor şi dacă vor ca Guvernul să adopte OUG în domenii sensibilie pentru organizarea sistemului judiciar”, a declarat în urmă cu două săptămâni Klaus Iohannis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...