O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost trimisă, marţi, în stare gravă la un spital din judeţul Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică. Adolescenta de 15 ani din judeţul Vaslui este acum în comă la spital.
Fetei i s-a făcut rău la centrul social unde ajunsese cu câteva zile în urmă, pentru că poliţiştii o găsiseră rătăcind pe străzi. Ceilalţi 11 copii, 13 angajaţi ai centrului şi oamenii legii care au intrat în contact cu copila vor primi tratament împotriva bolii, iar centrul social va fi dezinfectat.
Irina Cîmpeanu – purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui: Minora de 15 ani este internată într-un adăpost de zi și noapte pentru copiii străzi din Municipiul Vaslui de 6 zile, fiind adusă de poliția locală, după ce a fost identificată în subsolul unui bloc din municipiul Vaslui. În decursul zilei de ieri, în jurul prânzului, fata a acuzat dureri în partea stângă a abdomenului și la un membru inferior, stare de amorțeală, iar reprezentanții centrului au solicitat de urgență o ambulanță. Reprezentanții DSP ne-au contactat pentru a ne transmite că minora este în teste de meningită. Astfel am transmis către Direcția de Sănătate Publică Vaslui informații legate de toate persoanele cu care minora a intrat în contact. La acest moment suntem în proces de identificare a unei firme autorizate care să realizeze dezinfecţia serviciului social.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata, care provine dintr-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului, a fost adusă la spital în cursul zilei de luni, fiind internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat.
„Am fost anunţaţi de reprezentanţii spitalului cu privire la acest caz. Am raportat situaţia la Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi. Am început propria anchetă epidemiologică şi urmează să aşteptăm rezultatele analizelor”, a declarat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada.
Două adolescente care au fost internate în acelaşi salon cu pacienta suspectă de meningită primesc tratament profilactic, de asemenea, fiind luate măsuri pentru dezinfectarea salonului.
Luni, tot o adolescent[, din Botoşani, a primit diagnosticul de meningită, însă doctorii au precizat că este vorba de o un alt tip de meningită, o formă mai ușoară, starea tinerei fiind stabilă.
Săptămâna trecută, o elevă din Bucureşti a fost răpusă, în doar 8 ore, de o formă a bolii cu o evoluție fulminantă.
Cazul de la liceul Lazăr a șocat prin rapiditatea cu care a intervenit decesul. Adrian Marinescu, medic primar boli infecționase, a explicat la Digi24 ce simptome are această boală, ce o poate provoca și cât de rapid trebuie să ne prezentăm la doctor.