vineri, aprilie 11, 2025
AcasăNaționalGuvernul, în şedinţă la 8.00 dimineaţa

Guvernul, în şedinţă la 8.00 dimineaţa

Guvernul Dăncilă s-a reunit în şedinţă la ora 8.00, pe ordinea de zi publicată nefiind trecut proiectul pentru modificarea OUG pe fiscalitate 114/2018.

“În consens cu părţile implicate, modificăm trei acte normative: Este vorba despre OUG 114, OUG 50 şi OUG 62”, a anunţat premierul în debutul şedinţei.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că ar fi ilegitimă o ordonanţă pe coduri, atâta timp cât a anunţat convocarea referendumului.

Cu toate că proiectul pentru modificarea OUG 114 nu figurează pe ordinea de zi a reuniunii de vineri a Executivului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că Guvernul va adopta actul normativ, precizând că Viorica Dăncilă urmează să decidă dacă va elimina plafonarea preţului gazelor pentru consumatorii industriali.

Referitor la subiectul justiţiei, premierul Viorica Dăncilă a discutat, joi, într-o teleconferinţă cu Frans Timmermans, aceasta promiţându-i prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene că Guvernul nu va adopta în şedinţa de vineri o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

La câteva ore, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că emiterea unei ordonanţe pe coduri ar fi ilegitimă, atâta timp cât a convocat referendumul pentru 26 mai pe problemele din justiţie.

“E dreptul meu să chem oamenii să îşi exprimă opinia cu privire la chestiuni de interes naţional. PSD încearcă să deturneze statul român făcând legi în propriul interes. E ilegitimă o OUG în această materie înainte ca voinţa cetăţenilor să fie exprimată la referendum”, a spus Klaus Iohannis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...