Felix Bănilă, şeful DIICOT, a anunţat că întreaga captură de aproape o tonă de cocaină urma să fie triplată, întrucât are puritate de 90% ce permite combinarea cu diferite substanţe, iar valoarea totală, pe piaţa drogurilor, putea ajunge la peste 300 milioane euro. Cocaina provine din America de Sud şi a fost adusă pe cale maritimă. Potrivit DIICOT, pe malul Mării Negre, în zona localităţii Sfântu Gheorghe din Tulcea a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă se aflau mai multe pachete suspecte învelite în cauciuc.
„La data de 22 martie 2019, în cursul zilei de vineri, procurorii DIICOT Tulcea au fost sesizaţi de structura teritorială de Combatere a Criminalităţii Teritoriale Tulcea cu privire la faptul că în seara zilei de miercuri, pe raza unei localitătăţi din judeţ, dintr-o dubiţă înmatriculată în România a fost pierdut, cu ocazia manipulării, un pachet ambalat conţinând un kilogram de cocaină. Analiza fizico-chimică a substanţei, realizată de către laboratorul de analiză a arătat că puritatea cocainei din acel pachet era de 90%”, a declarat Felix Bănilă, şeful DIICOT, în cadrul unei declaraţii de presă.
Potrivit acestuia, ancheta poliţiştilor şi a procurorilor au dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe.
„În dimineaţa zilei de vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre, în zona localităţii Sfântu Gheorghe din Tulcea a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă se aflau mai multe pachete suspecte învelite în cauciuc, similare atât ca logo cât şi ca mod de ambalare şi conţinut cu pachetul depistat în seara zilei de 20 martie. Ambarcaţiunea înmatriculată în România prezenta un orificiu în zona chilei şi se afla în zona de plajă. (…) Răsturnarea ambarcaţiunii a fost un lucru accidental, iar depistarea cantităţii de cocaină prezentată în aceşti saci a fost rodul unei ample investigaţii”, a mai spus Bănilă.
Totodată, şeful DIICOT a subliniat că întreaga captură de cocaină are o puritate de 90%.
„Valoarea de piaţă care putea ajunge până la suma de 300 milioane de euro. Pe piaţa drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, aceasta cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanţe specifice”, a mai spus Bănilă.
La rândul său, Adrian Lambrino, şeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei, a precizat că drogurile provin din America de Sud şi au fost transportate în România pe cale maritimă.