Pentru a ajunge la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorii vor avea nevoie de o vechime minimă de 15 ani, nu zece ani, cum prevăd legile Justiţiei modificate. Creşterea vechimii necesare a fost propusă de senatorul PSD Robert Cazanciuc, iar comisia condusă de Florin Iordache a aprobat-o. „Pentru a putea fi promovaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 15 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, prevede amendamentul aprobat de majoritatea PSD-ALDE.
Legea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor – aşa cum a fost ea modificată în Parlament, apoi de Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă – prevede o vechime de zece ani, iar condiţia nesancţionării disciplinare nu are stabilit vreun termen.
Înainte ca actuala majoritate să aducă controversatele modificări la legile Justiţiei, vechimea minimă pentru ca un procuror să promoveze la Parchetul General era de opt ani.
Comisia condusă de ex-ministrul PSD Florin Iordache a început, ieri, dezbaterile pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 92/2018. Senatul este Cameră decizională.
După prima etapă a modificărilor la legile Justiţiei, prin OUG 92/2018, Secţia pentru procurori a CSM a hotărât încetarea delegării pentru 48 de procurori din Parchetul General, DIICOT şi DNA, deoarece nu îndeplineau condiţiile de zece ani de vechime.