spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăNaționalTăriceanu promite implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia

Tăriceanu promite implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia

Liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a scris ieri pe Facebook că a convenit cu preşedintele Senatului şi liderul ALDE România, Călin Popescu-Tăriceanu, că singura modalitate de a garanta statul de drept în România este „implementarea totală şi necondiţionată a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneţia”. „Ieri (n.r. – miercuri), am avut o întâlnire cu domnul Tăriceanu în Bucureşti. Am convenit că singura cale pentru garantarea statului de drept în România este implementarea completă şi necondiţionată a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Aceasta înseamnă că toate cele trei părţi aflate în discuţie – reforma sistemului judiciar, a Codului penal şi a Codului de procedură penală – trebuie să fie pe deplin în linie cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia şi că, prin urmare, după adaptarea şi aprobarea în Guvernul României şi în Parlament, o a doua consultare a Comisiei de la Veneţia este necesară”, scrie Guy Verhofstadt.

De asemenea, politicianul european precizează pentru ALDE UE, „este indispensabilă” unda verde finală a Comisiei de la Veneţia.

Tăriceanu a precizat că i-a comunicat lui Guy Verhofstadt că România rămâne ataşată valorilor europene şi că nu există o dispută internă pe statul de drept, ci una între Putere şi Opoziţie. Tăriceanu a făcut aceste precizări în contextul în care a discutat cu Verhofstadt „chestiuni de preocupare la nivelul Parlamentului European, care a adoptat recent rezoluţia pe statul de drept”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...