duminică, aprilie 13, 2025
AcasăNaționalAtac suburban la adresa preşedintelui

Atac suburban la adresa preşedintelui

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a venit, ieri, în Parlament, cu o valiză despre care a spus că „un localnic din Sibiu a găsit-o în curte”. Dragnea a prezentat date despre „cine este şi ce a făcut” Klaus Iohannis.

„Ceea ce vedem la acest preşedinte fake, adică preşedinte fals, este doar o imagine falsă, este un personaj de carton, pus în funcţie de statul paralel şi susţinut în continuare de statul paralel. Mulţi procurori l-au descris ca un şef de clan, ca un şef de grup organizat cu toate acţiunile întreprinse în perioada în care a fost primar şi nu numai”, a mai spus Dragnea.

În timpul conferinţei, Dragnea şi-a susţinut afirmaţiile cu un clip video, realizat după o investigaţia a Rise Project, despre declaraţiile de avere incomplete ale preşedintelui Iohannis. „Putem vorbi de 17 dosare penale pentru acest om care vorbea cu atâta plăcere despre penali, despre penalii care s-au cocoţat în vârful statului. În vârful statului este preşedintele. Spunea că nu a fost niciodată urmărit penal: minciuni. A fost urmărit în mai multe dosare şi nu şi-a dat demisia ala cum cere unora”, a mai spus Liviu Dragnea, fără a prezenta vreo dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale.

Acesta a anunţat că lunea viitoare va prezenta cea de-a treia valiză.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a venit, în urmă cu o săptămână, la şedinţa CEx al PSD, cu două valize – una cu „gogoşi de la Rise Project” şi una cu „dosare” despre FDRG şi Klaus Iohannis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
59 %
2.5kmh
2 %
D
19 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...